Simion Felix Marţian Venind din abis,din al vremii aven, Veninul cu semn de-ntrebare Ce-a fost folosit şi de şarpe-n Eden, Îşi cântă şi astăzi funestul refren Şi numele său este “oare?”. Crează confuzii,în asta-i expert, Şi dând muşcătura fatală În juru-i se pare că totu-i incert Şi creşte,şi creşte ,şi creşte alert Distrugătoarea-ndoială. E valul ce sapă adânc lângă zid Făcându-l apoi vulnerabil, Şi-n breşa săpată atacă perfid Iar crezul temeinic,durabil,solid, Devine deodată…”probabil”. E vierme ce umblă de zor prin pământ, Credinţei muşcând rădăcina, Iar planta crescută se-ndoaie sub vânt, Îşi leapădă frunza,frumosul veşmânt, Şi nu mai primeşte lumina. Otravă,sau vierme,sau val ucigaş, Venind sub orice-nfăţişare, Un lucru e sigur, ne este vrăjmaş, Să nu îl avem niciodată părtaş Căci e din sămânţa lui “oare?”. Măreşte-ne,Doamne,credinţa în noi Când vin îndoieli şi ne-atacă, Să stăm neclintiţi ca şi vajnici eroi, Privind către Cer,niciodată-napoi Spre lumea lui “oare?”şi “dacă?”.