Internetul a fost si este pasiunea mea nr.1. Imi place sa cunosc oameni noi, sa leg noi prietenii si de ce nu, poate intr-o zi imi voi gasi dragostea adevarata. Si cum tot a venit vorba de prieteni si cunostinte vreau sa va impartasesc una dintre experientele mele care m-au facut sa reflectez asupra nivelului de siguranta pe care acest mijloc de comunicare ni-l ofera noua ca si societate.
Totul a inceput intr-o zi ploioasa de toamna care ma facea sa devin din ce in ce mai anxioasa. Plictisita de numaratul picaturilor de ploaie ce se izbeau de fereastra mea am hotarat, intr-un moment de instabilitate emotionala (cauzata probabil de vremea rece si posomorata de afara), sa-mi anulez toate planurile din acea seara si sa ma delectez, stand in patutul meu relativ confortabil, cu o conversatie pe un chat in speranta ca poate, voi putea intalni o persoana care sa-mi anuleze toata monotonia.
Nerabdatoare, m-am logat pe site si am aruncat o privire asupra listei de persoane ce figurau online in acel moment. M-am oprit asupra unui baiat care avea trecut la status: “sunt cam singur in seara aceasta si parca intreaga mea existenta este marginita……”. Prinsa in plasa unui spirit de curiozitate, am deschis rapid si fara vreun gand ascuns, fereastra ce ma punea in contact cu el spunandu-i:
- “Buna. Ma numesc Vera si poate te pot ajuta sa-ti schimbi starea de
spirit.” Niciun raspuns….. Dupa 30 de secunde corespondentul meu
imi semnaleaza prima intentie de a continua conversatia:
- “Buna, Vera. Ma cheama Andrei si sunt incantat sa am ocazia de a sta de vorba cu tine….”
Modul in care el isi expunea ideile era unul rafinat si plin de un umor ce te face sa devii deschis in conversatie asa ca primul meu gand a fost ca este fie un psiholog fie…Ah..nush….oricum o persoana inzestrata cu simt oratoric. Personalitatea lui parea sa fie un exemplu bun de urmat. Ma facea sa-mi doresc sa-l cunosc cat mai bine. Mi se parea genul de persoana plina de inocenta si de o dulceata rar intalnita. Fiecare cuvant tastat de el imi alunga sentimentul de tristete. Imi doream sa-l cunosc si fizic asa ca i-am cerut timorata o poza spunandu-i ca mi-ar placea ca intr-o zi sa ne vedem. Imi doream cu siguranta sa-mi fac un nou amic asa ca el nu a refuzat.
Am salvat poza pe desktop plina de sperante. Nu mare mi-a fost mirarea cand imaginea afisata de laptop ilustra un baiat asemanator cu cel pe care mereu mi-l dorisem: finut, prezentabil, cu chip angelic ce-mi inspira o siguranta aparte. Nu-mi doream decat sa-l cunosc indeaproape, chiar daca vorbisem o singura data. Aveam usoara senzatie ca-l cunosc de-o viata.
Intr-un moment de curaj i-am propus sa ne intalnim intr-o cafenea.
Nu stiam in acel moment ca aceasta senzatie de euforie va diparea, doar de la prima intalnire. Spre surprinderea mea acel chip angelic ascundea cu o mare ideletnicire o persoana periculosa ce era in fruntea unei afaceri murdare, o firma pirat de modeling. Aflandu-i secretul m-am inspaimantat si am vrut sa intrerup orice legatura cu el.
Insa, spre stupoarea mea, amenintarile de toate tipurile au inceput sa curga suvoaie. Mi-a fost greu sa scap de ele…spaima si frica pusesera stapanire pe mine. Intrasem fara sa vreau intr-un joc ale carui reguli nu le cunosteam.
Eu am trecut peste asta. Acum sunt bine si tot ceea ce s-a intamplat va ramane doar un cosmar pe care timpul il va sterge din subconstientul meu. Am constatat in urma experientei traita ca oricat de frumos ar suna cuvintele unui necunoscut, niciodata sa nu-ti impartasesti propriile vise. Lumea virtuala poate creea imagini fictive, lipsite de fundamente atragand dupa sine consecinte greu de imaginat. Nu poti trai o viata intreaga in chat, la un moment dat totul va fi de domeniul trecutului si tot ceea ce va ramane va fi… o amintire.
Este important sa nu uiti ca,
NAIVITATEA DE ORICE FORMA SE PLATESTE!
