Să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe  care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu inima. Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.

Să aduni în inima ta frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului. Să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima bucurându-te de binecuvântarea graţiei răsăritului şi de mângâierea tainică a apusurilor. Între ieri şi azi să vezi mereu frumuseţea clipei, să trăieşti fiecare moment ca pe o naştere sub botezul frumuseţii, să dai fiecărui moment posibilitatea de a-ţi aduce acel moment de frumuseţe sublimă şi de divinitate cu care a fost încărcat. Să poţi trăi plenar viaţa, în lumina spontaneităţii divine, în virtutea acelei forţe a binelui care este şi va fi mereu triumfătoare.

Să treci prin viaţă făcându-ţi aripi din frumuseţe, din iubire şi din credinţa în sine, în pofida oricărui lucru, aspect, eveniment care pare a fi de netrecut, de nedepăşit prin dificultatea sa aparentă.
Să fii deschis în faţa vieţii şi să aduci viaţa în sufletul şi în inima oamenilor. Să ai sufletul curat ca al unui copil şi să nu încetezi nici o clipă să crezi în miracole, pentru că miracolele se produc în fiecare clipă, doar ochiul sufletului este necesar să le perceapă.