Prin limbă străină se înțelege o limbă care, pentru vorbitorul avut în vedere, nu este limba sa maternă. Prin generalizare, o limbă care nu este vorbită în mod curent într-o comunitate (țară, regiune) este numită și ea limbă străină, de exemplu, limba franceză este o limbă străină în România.

Învățarea unei limbi străine presupune asimilarea de cunoștințe privitoare la următoarele aspecte ale limbii respective:

• vocabular;
• sintaxă și morfologie;
• fonetică și morfonologie;
• ortografie și punctuație;
• stil;
• aspecte socio-culturale specifice;
• literatură, etc.

[modifică]Învățămînt

Cele mai multe școli din lume au în program și cursuri în care se predă cel puțin o limbă străină. În majoritatea țărilor, programele de învățămînt prevăd ca prima limbă străină să se predea începînd din ciclul primar sau gimnazial. În unele țări (Luxemburg, Norvegia, Malta) cursurile de limbi străine încep o dată cu învățămîntul primar, la vîrsta de 6 ani.

În Europa aproape toți elevii învață cel puțin o limbă străină ca parte a învățămîntului obligatoriu, cu excepția elevilor din Irlanda, unde se predau atît irlandeza cît și engleza, dar nici una dintre acestea nu este considerată limbă străină.

Deși numărul celor care studiază limbi străine — în majoritate ca parte la școală — este foarte mare, cei care ajung să stăpînească limbile studiate la un nivel suficient sînt relativ puțini. În special în țările anglofone există tendința de a considera inutilă învățarea unei limbi străine. De exemplu, conform unui sondaj al Comisiei Europene din 2001, în Marea Britanie 65,9% din populație nu vorbește decît limba engleză. În 2004, un alt sondaj a arătat că în aceeași țară mai puțin de 5% au știut să numere pînă la douăzeci, iar 80% au răspuns că ar putea totuși să muncească în străinătate pentru că „toată lumea vorbește engleza”.

[modifică]Obiectivele cursurilor de limbi străine

În predarea cursurilor de limbi străine se urmărește însușirea de desprinderi și cunoștințe care să permită elevilor să comunice eficient în aceste limbi, atît oral cît și în scris, atît ca receptor cît și ca emițător al mesajului. Astfel, programele de învățămînt cuprind în general următoarele obiective:

• Audiere. Cursantul trebuie să înțeleagă mesajul comunicat oral și să distingă caracteristicile stilistice și emotive ale acestuia.

• Vorbire. Cursantul trebuie să-și poată exprima mesajul clar și corect din punct de vedere fonetic, gramatical și stilistic.

• Citire. Cursantul trebuie să fie capabil să extragă informația utilă dintr-un text scris, într-o multitudine de stiluri (literar, tehnic, etc.).

• Scriere. Cursantul trebuie să poată redacta corect un text prin care să comunice un mesaj, respectînd regulile ortografice ale limbii respective.